Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SE PREGĂTESC PROTESTE – Dascălii nu sunt de acord să administreze elevilor testele rapide antigen din salivă

Publicat cu

pe

În calitate de reprezentanți ai salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au atenționat Ministerul Sănătății, încă din data de 10 noiembrie 2021, că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariații din învățământ, fără ca aceștia să fie supuși riscului de contaminare, iar instrucțiunea emisă a ignorat total realitățile din unitățile de învățământ și creează premisele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia.

„În aceste condiții, Colegiul Național al Liderilor FSLI și Colegiul Liderilor al F.S.E. „ SPIRU HARET” au hotărât ca, în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13.00, membrii noștri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”, precizează reprezentanții sindicatelor din Învățământ, prin intermediul unui comunicat de presă.

Actualitate

YHP Logo