Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Se reintroduce vânătoarea pentru stoparea suprapopulării urşilor

Publicat cu

pe

Problema urșilor care mai nou se întânesc peste tot, inclusiv pe traseele turistice, a fost în atenția parlamentarilor în acest început de săptămână. Mai ales de când cu tragedia în care o tânără a murit după ce a fost atacată de un urs pe unul dintre cele mai frecventate trasee turistice.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă care, pe baza unui studiu elaborat de specialişti, va introduce reglementarea populaţiei de urşi din România. Asta înseamnă că se va permite din nou vânătoarea interzisă din 2016 pentru a gestiona suprapopularea urşilor şi se vor introduce cote anuale de prevenţie stabilite pe baza studiilor de specialitate.

„Asigurarea convieţuirii paşnice dintre oameni şi urşi este o sarcină complexă, iar UDMR şi senatorul Tanczos Barna, în calitate de fost ministru al mediului, şi-au asumat această sarcină: trebuie să asigurăm securitatea vieţilor şi bunurilor umane, fără a ameninţa populaţia de urşi bruni din România. Noi, legislatorii, avem responsabilitatea de a crea un echilibru, iar din 2016, acest echilibru a fost perturbat. Studiile de specialitate arată de ani de zile că populaţia de urşi bruni a crescut şi că atacurile urşilor s-au înmulţit. Sarcina noastră este să asigurăm baze solide pentru gestionarea pe termen lung a populaţiei de urşi. Legea adoptată astăzi face un pas în această direcţie. Dar trebuie să continuăm munca: campaniile de informare sunt, de asemenea, foarte importante, deoarece populaţia, turiştii şi fermierii trebuie să fie bine informaţi pentru a şti cum să prevină atacurile şi cum să gestioneze situaţiile critice” – a declarat Csoma Botond, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor.

Tanczos Barna, fost ministru al mediului şi iniţiatorul proiectului de lege, a subliniat, după vot: „Adoptarea legii nu va aduce înapoi victimele şi nu va remedia pagubele cauzate de urşi în ultimii ani, dar transmite un mesaj clar că majoritatea guvernamentală a înţeles că problema urşilor trebuie luată în serios, iar protecţia vieţii umane trebuie să fie prioritară. Pentru aceasta este necesară o reglementare activă a populaţiei”.

„Pe lângă reintroducerea vânătorii, trebuie continuate intervenţiile imediate şi trebuie asigurată finanţarea pentru autorităţile locale, trebuie continuat programul de sprijin pentru gardurile electrice, trebuie continuată informarea populaţiei şi trebuie măsurată eficacitatea măsurilor prin studii. Numai aşa se poate gestiona pe termen lung populaţia de urşi, se pot reduce conflictele dintre urşi şi oameni şi pot fi prevenite noi tragedii” – a declarat Tanczos Barna.

Potrivit proiectului de lege, asociaţiile de vânătoare trebuie să preleveze mostre genetice la împuşcare, exemplarele masculine mari care depăşesc un anumit punctaj, precum şi ursoaicele cu pui nu pot fi împuşcate şi introduce obligaţia strictă de raportare pentru urmărirea exactă a împuşcărilor. Cotele de prevenţie de 426 de exemplare şi cotele de intervenţie de 55 de exemplare trebuie aplicate şi în 2025, iar din 2026, noile cote trebuie stabilite prin ordin ministerial.

Legea va intra în vigoare după promulgarea de către preşedintele statului şi apoi trebuie implementată.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo