Compania petrolieră italiană Eni şi compania spaniolă Repsol ar putea începe să livreze petrol venezuelean în Europa de luna viitoare pentru a compensa ţiţeiul rusesc, au declarat cinci persoane familiarizate cu chestiunea, reluând schimburile de petrolul contra datorii care au fost oprite în urmă cu doi ani, când Washingtonul a intensificat sancţiunile împotriva Venezuelei, transmite Reuters.
Volumul de petrol pe care se aşteaptă să îl primească Eni şi Repsol nu este mare, a spus una dintre persoane, iar orice impact asupra preţurilor globale ale petrolului va fi modest. Dar permisiunea dată de Washington de reluare a fluxurilor de petrol îngheţate de multă vreme ale Venezuelei către Europa ar putea oferi un impuls simbolic preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.
Departamentul de Stat al SUA şi-a dat acordul ca cele două companii să reia livrările printr-o scrisoare, au spus sursele.
Administraţia preşedintelui american Joe Biden speră că ţiţeiul venezuelean poate ajuta Europa să îşi reducă dependenţa de Rusia şi să redirecţioneze unele dintre livrările Venezuelei destinate Chinei.
Convingerea lui Maduro de a relua discuţiile politice cu opoziţia din Venezuela este un alt scop, au declarat două dintre persoane pentru Reuters.
Cele două companii energetice europene, care au asociaţii companii mixte cu compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA, pot contabiliza încărcăturile de ţiţei în contul datoriilor neplătite şi dividendelor întârziate, au spus sursele.
O condiţie cheie, a spus una dintre persoane, a fost ca petrolul primit ”să meargă în Europa. Nu poate fi revândut în altă parte”.
Washingtonul crede că PDVSA nu va beneficia financiar de pe urma acestor tranzacţii fără numerar, spre deosebire de vânzările curente de petrol ale Venezuelei către China, a spus persoana respectivă.
China nu a participat la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei şi a continuat să cumpere petrol şi gaze din această ţară, în ciuda apelurilor SUA.
Autorizaţiile au venit luna trecută, dar detaliile şi restricţiile de revânzare nu au fost făcute publice.