Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SECURITATE – Controale efectuate în restaurantele, barurile și cafenelele din Maramureș

Publicat cu

pe

În cursul lunii august, polițiștii de ordine publică, sub coordonarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul sisteme de securitate private, au efectuat 78 de controale la sediile restaurantelor, barurilor, cafenelelor de pe raza județului. Obiectivele au vizat respectarea prevederilor legale privind întocmirea Analizei de risc la securitatea fizică a obiectivului, verificarea modalității de realizare a pazei și protecției bunurilor și verificarea implementării și funcționalității sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că administratorii a 40 de obiective nu au putut prezenta Analiza de risc la securitatea fizică. Abaterile constatate de polițiști s-au materializat prin aplicarea a 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.000 lei”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În toate cazurile în care au fost constatate deficiențe, polițiștii au stabilit măsuri clare și termene de remediere, fiind totodată efectuate instruiri ale personalului în vederea sporirii vigilenței și capacității de reacție în situația comiterii de infracțiuni contra patrimoniului.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate