Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

SELECȚIONATĂ ÎN NAȚIONALA U12 – Băimăreanca Sara Șunea, locul 4 la ONSȘ (șah)

Publicat cu

pe

Orașul vasluian Huși a găzduit etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, ramura șah, competiție aflată în calendarul oficial al Ministerului Educației și fiind destinată claselor V-VIII. Astfel, în perioada 10-12 mai s-au confruntat pe table cu 64 de pătrățele cele mai valoroase sportive din fiecare județ, precum și din sectoarele capitalei, în total 46 de competitoare.
Sara Maria Șunea, elevă în clasa a V-a B la Colegiul Național “Vasile Lucaciu”, reprezentanta județului Maramureș, a avut un concurs reușit, încheind pe locul 4 la egalitate de puncte cu a 2-a clasată. Rezultatul este unul foarte bun, mai ales dacă ținem cont că primele 2 clasate sunt eleve în clasa a VIII-a, iar medaliata cu bronz este în clasa a VII-a. Sara a pierdut o singură partidă, cu reprezentanta Ilfovului, sportivă care acum o lună a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Fete sub 16 ani. Chiar și în această partidă Sara a avut o situație avantajoasă, însă a depășit timpul de gândire.
„De curând, eleva noastră a primit o veste excelentă din partea Federației Române de Șah, valoroasa noastră sportivă a fost selecționată în echipa națională a României sub 12 ani (formată din 2 jucătoare) care va participa in Rhodos, Grecia, în perioada 20-28 iunie, la Campionatul European pe Echipe.
Sara îl are ca diriginte pe domnul profesor, Heuberger Cristian, un adevărat sprijin pentru realizarea mixului învățătură-sport de mare performanță, iar alături de ea a fost pe întreaga durată a competiției domnul profesor de educație fizică Anton Goia”, transmit reprezentanții Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate