Connect with us
Descarcă aplicația

Fără categorie

Senat: Pensiile militarilor diminuate prin ordonanta 1/2011 revin la cuantumul anterior

Publicat cu

pe

Pensiile militarilor care au fost diminuate prin Ordonanta 1/2011 revin la cuantumul calculat pentru decembrie 2010, a decis miercuri in unanimitate plenul Senatului prin adoptarea propunerii legislative privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

In expunerea de motive a propunerii legislative initiate de un grup de parlamentari PNL si PSD se arata ca pentru integrarea in sistemul unitar de pensii publice, pensiile beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala prin OUG 1/2011 au fost calculate prin inmultirea punctajului mediu anual corespunzator veniturilor realizate cu valoarea punctului de pensie.

„Din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorarii acestora in timp, documentele necesare dovedirii in totalitate a veniturilor pentru calculul pensiei nu au putut fi obtinute in timpul prevazut de ordonanta. Pentru un numar insemnat de persoane care, din motive independente de vointa lor, nu au putut dovedi veniturile in termenul legal, pensiile acestora s-au diminuat fata de cel obtinut legal in baza legislatiei anterioare”, se arata in propunerea legislativa adoptata de Senat.

Potrivit initiatorilor, actul normativ inlatura inechitatile dintre beneficiarii ale caror venituri realizate au fost identificate si cei carora nu li s-au putut identifica veniturile si mentine cuantumul pensiei avut inaintea recalcularii, pentru beneficiarii ale caror pensii s-au diminuat.

Plenul a adoptat un amendament al Comisiei de aparare prin care casa de pensii sectoriala va opera din oficiu sau la cerere modificarile care se impun, prin decizie de revizuire, scrie Agerpres.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo