Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

SERGIU CIOCAN (CS Minaur) – Nu suntem FC Barcelona, suntem o echipă nou-promovată

Publicat cu

pe

Sergiu Ciocan a adus sâmbătă un punct pentru CS Minaur în duelul cu Dinamo București, marcând golul egalizator în prelungirile primei reprize. Tot el a fost protagonistul unei faze importante, în min. 48, când a scăpat singur spre poarta oaspeților și a fost faultat de Amzăr (Dinamo), fără ca arbitrul Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) să dicteze ceva.

„Am avut în față un adversar cu nume și cred că rezultatul de egalitate a fost echitabil. Ținând cont de modul în care Dinamo a primit penalty, 100% se putea da fault și la mine pentru că am avut prim-planul și adversarul a băgat piciorul drept în fața mea”, a declarat Sergiu Ciocan.

Deși CS Minaur ocupă doar locul 16 în clasament, cu 9 puncte, Sergiu Ciocan crede că nu se pune problema retrogradării la finalul sezonului.

„Noi nu putem sta cu capul în pământ. Ne dorim să obținem victoria la fiecare meci și dăm totul pe teren. Uneori se poate, iar alteori nu. Nu suntem FC Barcelona, suntem o echipă nou-promovată. Avem ca obiectiv menținerea în Liga 2 și cred că vom reuși acest lucru”, a mai scpu Sergiu Ciocan (CS Minaur).

Actualitate

YHP Logo