Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

ȘI-AU PIERDUT GOLGHETERUL – Tudor Botea s-a despărțit de CSM București

Publicat cu

pe

Aflat la final de contract, handbalistul băimărean Tudor Botea a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu CSM București și va juca din sezonul următor la o altă ehipă. Cu 141 de goluri marcate, Tudor Botea a ocupat locul 4 în clasamentul golgheterilor ultimei ediții a Ligii Zimbrilor.

„Am considerat că după doi ani petrecuți la CSM București este momentul să fac o schimbare în cariera mea. Mă pot declara mulțumit de perioada în care am jucat pentru CSM București. Au fost două sezoane în care eu consider că am evoluat ca handbalist. Acum este momentul să fac un pas înainte și trebuie să decid în perioada următoare ce este mai bine pentru mine, nu mă grăbesc”, a declarat Tudor Botea, pentru 24news.ro.

La ultimul meci jucat ieri în tricoul echipei CSM București, Tudor Botea a marcat de zece ori în poarta echipei CSU din Suceava, în finala mică a Cupei României (29-35), din cadrul turneului Final Four desfășurat în Baia Mare.

„Au fost două zile de handbal foarte frumos la turneul Final Four. Organizarea turneului a fost foarte bună, iar publicul la înălțime, ca de obicei. Le felicit pe CSM Constanța și CS Minaur pentru spectacolul oferit în finală. De asemenea, merită felicitări și CSU Suceava pentru clasarea pe locul 3”, a mai spus Tudor Botea.

foto Facebook CS Minaur

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate