Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SIGHET – Vizită pastorală a unei delegații de la Vatican

Publicat cu

pe

Eminența Sa Cardinal Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican și Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental din Roma, însoțit de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova s-a aflat într-o vizită pastorală la Sighetu Marmației.

„Delegația vaticană, însoțită de episcopul auxiliar al Curiei Arhiepiscopale Majore, mons. Cristian Crișan și de episcopul Vasile Bizău al eparhiei greco-catolice de Maramureș, a vizitat Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației – Solotvino și a întâlnit reprezentanții structurilor care primesc refugiații ucraineni. Cardinalul Sandri a adus la Sighet în numele Suveranului Pontif Papa Francisc ajutoare pentru necesitățile refugiaților din Ucraina.
Suntem onorați de prezența Înaltului Prelat, trimis al papei Francisc, în orașul nostru, simțindu-ne totodată susținuți în gestionarea situației create de războiul care se desfășoară la mai puțin de 100 de kilometri de orașul nostru. Mulțumim părintelui Massimo Nevola, cetățean de onoare a municipiului Sighetu Marmației care a ales să fie alături de comunitatea noastră pentru a-l întâmpina pe Înaltul Prelat”, a declarat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Înainte de a trece podul înspre Ucraina, Cardinalul Leonardo Sandri a avut o întâlnire extrem de prietenoasă cu voluntarii, reprezentanții ONG-urilor și reprezentanții presei aflați în Punctul de Trecere a Frontierei.
Comunitățile religioase, alături de ONG-uri, Asociații și voluntari au un rol extrem de important în această perioadă atât de plină de provocări.

Actualitate

YHP Logo