Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

SIGHETU MARMAȚIEI – A fost ales traseul variantei de ocolire a municipiului

Publicat cu

pe

Un nou pas spre realizarea centurii rutiere a municipiului Sighetu Marmației. Reprezentanții primăriei informează că a fost agreată varianta de traseu V1, având o lungime de 4,150 km, în condițiile în care s-a studiat etapizarea variantei de ocolire, cu eliminarea în primă etapă a tronsonului din nordul municipiului, conform avizului Comisiei tehnico economice (AMC1) a Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Varianta de ocolire a municipiului Sighetu Marmației vizează realizarea a peste 15 km de centură rutieră, prin care se va face legătura cu cele două drumuri naționale care tranzitează orașul (DN 18 – face legătura cu Vișeu – Borșa – Baia Mare și DN 19 – legătura cu Negrești-Oaș – Satu Mare), precum și cu noul pod ce urmează a fi construit peste Tisa.
Sursa de finanțare a centurii ocolitoare va fi realizată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), astfel urmând ca după obținerea finanțării, atât Consiliul județean Maramureș precum și Primăria Sighetu Marmației să-și recupereze sumele alocate.
Execuția lucrărilor se va realiza prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

1 Comment

1 Comments

  1. Andreea B

    10 februarie 2024 at 7:31

    In ce stadiu este acest proiect??? Ca nu s-a mai auzit nimic de asta?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo