Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SIGHETU MARMAȚIEI – Transport ilegal de lemn descoperit de polițiști

Publicat cu

pe

Ieri, 25 octombrie, polițiștii sigheteni au identificat pe strada Unirii din municipiu, un ansamblul de vehicule tip tractor și remorcă, având depozitată o cantitate de material lemnos.

„Polițiștii au identificat conducătorul ansamblului, respectiv un bărbat de 50 de ani din Săliștea de Sus. La fața locului s-a deplasat un lucrător din cadrul Ocolului Silvic, iar în urma activităților derulate a rezultat cantitatea de 24.56 mc material lemnos, dar cu alte esențe și grupe de specii decât cele menționate în conținutul avizului ce a făcut obiectul controlului, pentru care nu existau documentele de proveniență legală. Având în vedere aspectele constatate întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată, predată în custodie organelor silvice. De asemenea, ansamblul de autovehicule a fost indisponibilizat”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În cauză, polițiștii continua cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase cu un volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora și fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Actualitate

YHP Logo