Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SITUAȚIA ESTE GRAVĂ – Europa se luptă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani

Publicat cu

pe

Cel mai recent raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, intitulat ”Secetă în Europa – august 2022”, dezvăluie că seceta actuală este cea mai gravă din ultimii 500 de ani în Europa. România se află printre statele europene în care pericolul de secetă a crescut din cauza nivelului de precipitaţii scăzut din ultimele trei luni. De asemenea, seceta severă şi valurile de căldură au afectat vegetaţia în România.

Mai multe state membre ale UE au luat măsuri de restricţionare a aprovizionării cu apă. În lunile următoare, până în noiembrie 2022, în regiunea euro-mediteraneeană de vest vremea este preconizată să fie mai caldă şi mai uscată decât media. În ultimele zile, precipitaţiile au atenuat condiţiile de secetă în unele regiuni, dar au prezentat noi provocări, precum furtunile severe.

Cea mai recentă actualizare a indicatorului combinat de secetă (CDI), inclusiv în primele zece zile din august 2022, arată că 47% din Europa se află în condiţii de avertizare şi 17% în condiţii de alertă. Umiditatea solului şi vegetaţia sunt grav afectate. Pericolul de secetă a crescut, mai ales în: România, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Ungaria, nordul Serbiei, Ucraina, Republica Moldova, Irlanda şi Regatul Unit.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate