Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

SOCIAL – Indemnizația și prestația socială pentru adulții și copiii încadrați în grad de handicap grav vor fi majorate

Publicat cu

pe

Guvernul a aprobat majorarea cu 10 puncte procentuale din indicatorul social de referință (ISR) a indemnizațiilor lunare pentru adultul cu handicap grav și pentru copilul cu handicap grav, informează Ministerul Muncii.

Astfel, coeficientul indemnizației pentru adultul cu handicap grav va crește de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestației sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, respectiv de la 397 de lei cât este acum, la 463 de lei.

Este a doua majorare a acestor venituri de la începutul anului, prima fiind în luna martie. Cuantumul indemnizației pentru adulți era, la începutul anului de 419 lei, iar cel al prestației sociale pentru copilul cu handicap grav de 359 de lei.

Măsura de majorare va fi aplicată începând cu luna iunie 2024 și a fost luată având în vedere costurile pe care le presupun serviciile și tratamentele de care aceste persoane sunt dependente, precum și faptul că acești oameni sunt în imposibilitatea de a realiza de venituri din muncă.

Din totalul de 893.686 de persoane cu dizabilități înregistrate la nivel național, 389.000 sunt încadrate în grad de handicap grav, 48.800 fiind copii.

Actualitate

YHP Logo