Connect with us
Descarcă aplicația

NEWS

SONDAJ – Mai mult de două treimi dintre români consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită

Publicat cu

pe

Mai mult de două treimi dintre români consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, peste 40% cred că economia va avea o evoluţie negativă, iar un procent similar declară că situaţia economică a familiei lor este mai proastă decât în urmă cu un an, în timp ce aproape 30% cred că în următorul an situaţia financiară a familiei va deveni mai proastă, relevă datele unui Sondaj de opinie naţional realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Conform aceluiaşi sondaj, peste un sfert dintre cei chestionaţi afirmă că principala lor îngrijorare este legată de ”starea de sănătate proprie şi a familiei”, ca procent urmând cei preocupaţi de creşterea preţurilor şi apoi cei care se declară îngrijoraţi de corupţie. Războiul din Ucraina reprezintă principala îngrijorare pentru 9,7%.

Aproape 70% dintre cei chestionaţi consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, proporţia celor care consideră bună direcţia în care se îndreaptă ţara fiind de 21,1%, iar 9,5% nu ştiu sau nu răspund.

Actualitate

YHP Logo