Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

SONDAJ – PSD ar obţine 31% din voturi, PNL – 20%, AUR – 19%

Publicat cu

pe

PSD ar obține 31% din voturi în cazul desfășurării alegerilor europarlamentare duminică, în timp ce PNL s-ar situa la 20%, AUR la 19%, USR la 13%, SOS România (partidul Dianei Șoșoacă) la 8%, și UDMR la 5%, conform unui sondaj realizat de Avangarde în perioada 8 – 22 ianuarie.

Studiul, comandat de PSD, s-a desfășurat în două scenarii, unul cu USR candidând singur și celălalt cu USR în alianță cu PMP și Forța Dreptei.

În prima variantă, PSD ar obține 31% din voturi, PNL 20%, AUR 19%, USR 13%, SOS România 8%, UDMR 5%, Partidul Mișcarea Populară 2%, REPER 1%.

În cel de-al doilea scenariu, cu USR în alianță cu PMP și Forța Dreptei, rezultatele arată astfel: PSD 31%, PNL 21%, AUR 19%, Alianța Dreapta Unită 14%, SOS România 8%, UDMR 5%, REPER 1%.

În ceea ce privește încrederea, românii acordă cea mai mare încredere premierului Marcel Ciolacu, urmat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, senatoarea Diana Șoșoacă și liderul AUR, George Simion. Astfel, 26% au încredere în Ciolacu, 23% în Diana Șoșoacă și tot 23% în George Simion. Alți lideri politici precum Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis, Dacian Cioloș, Ludovic Orban și Cătălin Drulă au obținut procente mai mici în privința încrederii.

Mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) au o părere bună despre Uniunea Europeană, iar 8% au o părere foarte bună. În privința viitorului României în UE, 65% cred că este în interiorul UE, iar 25% cred că este în afara UE.

Cât despre importanța alegerilor din acest an, 31% consideră că alegerile prezidențiale sunt cele mai importante, 26% parlamentarele, 23% localele și 14% europarlamentarele.

Referitor la așteptarea admiterii României în spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, 55% dintre respondenți consideră acest fapt o reușită, în timp ce 32% îl consideră mai degrabă un eșec.

În privința încrederii în miniștri, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Alexandru Rafila se numără printre cei mai încredere, cu procente de 27%, 25%, respectiv 16%. Sondajul s-a desfășurat față în față pe un eșantion de 1.150 de respondenți, cu o eroare maximă de +/- 2,9%, la un nivel de încredere de 95%.

Actualitate

YHP Logo