Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SPIRIT CIVIC – Un tânăr din Cupșeni a predat Poliției o importantă sumă de bani

Publicat cu

pe

Și oamenii corecți merită lăudați. Este și cazul unui tânăr de 27 de ani din Cupșeni, care s-a prezentat ieri la Poliția orașului Târgu Lăpuș cu o sumă considerabilă de bani, precizând că a găsit-o și nu îi aparține.

„Despre împrejurările în care a găsit banii, tânărul le-a relatat polițiștilor că s-a deplasat la un ATM din oraș pentru a efectua o operațiune de retragere numerar, ocazie cu care a găsit suma de bani în fanta bancomatului iar în jur nu se afla nici o persoană. Pentru a putea efectua operațiunea de retragere numerar, acesta a scos banii din fanta ATM-ului, pe care ulterior i-a predat organelor de cercetare penală ale poliției judiciare”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Întrucât până în prezent, suma de bani nu a fost revendicată de nicio persoană, se vor face cercetări la unitatea bancară în vederea identificării persoanei vătămate și restituirii sumei respective.

Actualitate

YHP Logo