Anul 2023 a fost marcat de proiectele de modernizare a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, care presupun modificarea continuă a structurii funcționale, adaptarea resurselor disponibile, găsirea de soluții la solicitările impuse de aceste modificări funcționale, adaptarea în permanență la cerințele și nevoile de asigurare a serviciilor de sănătate.
Mii de pacienți, din toate colțurile județului, au apelat la serviciile medicale. Secțiile medicale au continuat să aloce servicii medicale în ambulatoriul nostru tuturor pacienților care au solicitat ajutorul, bolnavi de diabet, pacienți cu nevoi de examinări imagistice, cu afecțiuni oftalmologice, de Gastroenterologie, ORL, endocrinologice, ortopedie, dermatologice, oncologice, cardiologice, angiografie, chirurgie generală, chirurgie toracică,chirurgie plastică, obstetrică –ginecologie, pediatrie, neonatologie, urologie, reumatologie.
În cele mai grele momente, medicii au fost singura legătură a bolnavilor cu rudele acestora. Chiar și în bătăliile cele mai grele, medicii din secțiile spitalului au izbutit să aducă speranță și încredere pacienților, având întotdeauna un zâmbet pe buze, în pofida muncii grele și a situației uneori incerte. Pe tot parcursul anului 2023, s-a desfășurat o activitate complexă, dificilă, din partea tuturor secțiilor și compartimentelor noastre medicale, care au conlucrat pentru acordarea celor mai bune terapii pentru fiecare dintre pacienții noștri. În cadrul Spitalului Județean de Urgență au fost efectuate 13152 intervenții chirurgicale.
Rezultatele bune înregistrate în anul 2023 se datorează unui efort colectiv impresionant și al Consiliului Județean Maramureș, care susține și implementează proiectele de modernizare a spitalului. Îmbunătățirea sistemului de servicii medicale a fost și rămâne obiectivul strategic al unității sanitare. SJUBM se bazează pe valorile sale etice fundamentale, cum ar fi integritatea, încrederea, confidențialitatea, echitatea și profesionalismul.
„Finalul anului 2023 stă să treacă și ne gândim cu recunoștință la tot ce am realizat și la faptul că am putut fi alături de pacienții și partenerii noștri prin servicii medicale de calitate.
Pentru noi, întreaga echipă a Spitalului Județean de Urgență BaiaMare, dincolo de toate greutățile pe care le-am întâmpinat, cele mai frumoase momente ale anului 2023 au fost atunci când am realizat că sunteți alături de noi, că ne ajutați ca să vă putem ajuta!
Împreună cu întreaga echipă, am trecut printr-o serie de evenimente în urma cărora rămânem cu multe amintiri frumoase pe care dorim să le împărtășim cu voi în video-ul următor. Vă mulțumim că ne-ați fost alături! Împreună avem grijă de sănatatea dumneavoastra!
Spitalul SJUBM iși va urma în anul 2024 programul complex și continuu de dezvoltare a calității serviciilor medicale, a dotărilor și a proiectelor demarate în 2023, cu scopul de a veni în sprijinul bolnavilor care aleg să fie tratați și să își redobândească sănătatea la Spitalul de Urgență Baia Mare.
Vă dorim un An Nou cu sănătate și armonie! La mulți ani ! Un an 2024 cu bine și frumos!”, a transmis Oros George Alexandru, managerul Spitalului Județean Baia Mare.