Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

SPITALUL JUDEȚEAN BAIA MARE – Intervenții urologice cu aparatură modernă

Publicat cu

pe

La secţia Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare au fost realizate două intervenții de tip ureteroscopie flexibilă folosind ureteroscop de unică folosință. Ureteroscopia flexibilă reprezintă o tehnică chirurgicală prin care, cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță, se poate vizualiza sistemul pielocaliceal (întregul rinichi în interiorul său). Se poate astfel trata orice calcul (piatră) din rinichi prin pulverizare cu laserul, totul efectuându-se sub controlul vizual al medicului operator. Folosind ureteroscopul flexibil și unul dintre cele mai performante lasere, medicul specialist urolog tratează cu eficiență maximă și disconfort minim pentru pacient orice tip de piatră de la nivelul rinichilor, indiferent de compoziția ei chimică.
„Litiaza renală (calculi sau pietre la rinichi) este o boală din ce în ce mai frecventă a societății moderne, ca urmare a creșterii obezității, diabetului și modificărilor în obiceiurile alimentare care favorizează formarea calculilor. Progresul în tehnologia medicală a schimbat total modul în care este tratată astăzi litiaza renală. Dacă în urmă cu 10-20 de ani se efectuau intervenții chirurgicale deschise, care presupuneau incizii mari și recuperare lungă, în 2020 au apărut pe plan mondial și primele evaluări clinice semnificative ale utilizarii ureteroscopelor de unică folosință și s-a efectuat și prima intervenție de tip ureteroscopie flexibilă, realizată la SJUBM. În 2022, numărul intervențiilor de acest gen a ajuns la 300”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Baia Mare.
În ultimii doi ani, la nivelul SJUBM, urologia a avut o tendinţă continuă de dezvoltare, diversificare şi îmbunătăţire a serviciilor medicale destinate pacienţilor unităţii spitaliceşti. Din fericire, intervențiile de tip ureteroscopie merg mână în mână cu aparatura intervențională de înaltă performanță și cu o echipa de medici, asistente, infirmieri care fac diferența. Doar prin dezvoltarea procedurilor medicale și chirurgicale de înaltă calitate putem asigura servicii medicale la standarde europene”, a declarat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Oros George Alexandru.

Actualitate

YHP Logo