Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

SPORT NAȚIONAL – Oina, nobil şi tradiţional sport românesc; Cupa Regelui şi Cupa RegineI

Publicat cu

pe

Familia Regală a României a transmis un mesaj, marţi, de Ziua Naţională a Oinei, la 90 de ani de când a fost înfiinţată federaţia, în care îi felicită pe toţi cei care practică acest sport, amintind că sâmbătă sunt programate două competiţii în Bucureşti – Cupa Regelui şi Cupa Reginei.

„La mulţi ani Federaţiei Române de Oină, care sărbătoreşte anul acesta 90 de ani de la fondare! Încă de la începuturile acestei organizaţii, Familia Regală a fost alături de cei care practică acest nobil şi tradiţional sport românesc. Anul acesta sărbătorim, de asemenea, prin legea votată de Parlamentul României, ziua de 9 mai ca Zi Naţională a Oinei. Felicitări din toată inima!”, transmite Casa Regală într-o postare pe Facebook.

Familia Regală reaminteşte că două competiţii de oină, Cupa Regelui şi Cupa Reginei, îşi vor stabili câştigătorii, sâmbătă, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf” din Bucureşti.

„Vă aşteptăm pe 13 mai 2023, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf” din Bucureşti, ca în fiecare an, la Cupa Regelui şi la Cupa Reginei la Oină! În meciurile finale ale celor două cupe vor evolua: CS Dacia Mioveni 2012 versus ACS Galicea Mare în Cupa Reginei şi ACS Frontiera Tomis Constanţa versus CSM Olteniţa în Cupa Regelui. La mulţi ani Oinei şi tuturor celor care o practică, din dragoste pentru sportul naţional şi pentru România”, se mai arată în mesajul Casei Regale.

Federaţia Română de Oină se află, în prezent, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.

„Sport puternic legat de tradiţia populară şi de identitatea naţională, oina a fost jocul favorit al unor mari cărturari şi scriitori: Ion Creangă, Petre Ispirescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Ion Luca Caragiale, Alexandru Kiriţescu, Felix Aderca, Nicolae Gane, Nicolae Iorga, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Alexandru Davila, Take Ionescu şi Ionel Teodoreanu, precum şi mulţi alţi scriitori apropiaţi de zilele noastre. După ce a fiinţat sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai I, Federaţia Română de Oină se află astăzi sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei”, precizează sursa citată.

Actualitate

YHP Logo