Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SPRIJIN – Maramureșenii continuă să fie solidari cu Ucraina

Publicat cu

pe

Maramureșenii continuă să fie solidari cu dramele pe care le trăiesc ucrainenii. Hrană neperisabilă, haine groase, pături, perne, plăpumi, precum și multe produse de igienă personală au fost donate de aceștia la Casa Armatei din Baia Mare, la Halmeu și în Sighetu Marmației. Voluntarii din partea ONG-urilor, societății civile și mediului de afaceri care s-au implicat în campania de sprijin pentru Ucraina inițiată de Consiliul Județean Maramureș, le-au sortat, le-au pus în cutii, iar o parte dintre donații, în funcție de solicitări, au fost trimise direct în Ucraina. Oamenilor cu suflet li s-au alăturat și enoriașii Protopopiatului Vișeu de Sus.
„Totodată, la nivelul județului au fost centralizate aproximativ 10.000 de locuri de cazare disponibile. Acestea au fost amenajate în instituțiile de stat și private, fiind puse la dispoziție și de administrații pensiunilor sau direct de proprietari privați.
Sunt primite ajutoare și din alte țări care doresc să vină în sprijinul poporului ucrainean. Astfel că, în această săptămână a ajuns la depozitul din Halmeu un autocar cu haine și materiale medicale din Germania, iar din Franța a ajuns un transport de medicamente și materiale sanitare. Ambele transporturi sunt sortate, paletate și trimise acolo unde este nevoie stringentă de ele”, precizează reprezentanții CJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo