Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

STĂM PROST – România a rămas cu cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE

Publicat cu

pe

Conform celor mai recente cifre privind deficitul de încasare a TVA, statele membre UE au pierdut venituri din TVA în valoare de aproximativ 61 de miliarde de euro în 2021, o scădere de aproximativ 38 miliarde de euro faţă de datele revizuite din 2020, majoritatea statelor membre UE înregistrând progrese în asigurarea conformării la plata TVA, se arată într-un raport publicat marţi de Comisia Europeană și citat de Agerpres.

Suma de 61 de miliarde de euro reprezintă venituri pierdute din: fraudă şi evaziune în materie de TVA, practici de optimizare şi evitare a TVA-ului, falimente nefrauduloase, insolvenţe financiare şi greşeli de calcul.

Disparităţile între statele membre UE s-au menţinut în 2021, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA, cu o pierdere de 36,7% din veniturile din TVA, urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). În 2020, România a avut de asemenea cel mai mare deficit de încasare a TVA, dar primele estimări pentru 2022 sugerează o îmbunătăţire a situaţiei TVA, anunţă Comisia Europeană.

În termeni nominali, în 2021 cele mai mari deficite de încasare a TVA au fost înregistrate în Italia (14,6 miliarde euro), Franţa (9,5 miliarde euro) şi România (nouă miliarde de euro).

Actualitate

YHP Logo