Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Ștefan Dărăbuș (HHC): Mai mult ca oricând, votul fiecăruia contează

Publicat cu

pe

România e o țară stabilă, care se dezvoltă economic de la an la an, o țară cu oameni tot mai înstăriți, cu o populație tot mai prosperă. Și totuși, nu e de ajuns? Vi s-a urât cu binele, oameni buni! Vreți criză economică? Vreți ca agențiile de rating să ne includă la categoria ”Junk”, să nu mai putem fi finanțați? Vreți degringoladă și un curs euro-leu scăpat de sub control? Vreți sfârșitul democrației așa cum o știm, cu bune, cu rele, de 35 de ani încoace? Vreți înlocuirea parcursului nostru pro-european, pro-atlantic, cu unul pro-sovietic și pro-estic?

Suntem bine mersi pe o autostradă deschisă spre Uniunea Europeană, avem fonduri europene care ne-au ajutat să ne dezvoltăm în ultimele decenii, avem protecția NATO, o ducem mai bine ca oricând, dar mulți dintre noi ar vrea, totuși, să încerce și altceva? Ce, mai exact? Totalitarismul? Bocancul pus în gură? Celula, pentru că îndrăznești să ai altă părere? Foamea? Frica? Nu v-ați săturat de ele, până în 1989? Ați uitat și vreți să vă aduceți aminte? Cum să votați un neo-legionar, un șarlatan, un escroc îmbrăcat frumos și cu discurs captivant?

După toate dovezile de șarlatanie, de minciună și trădare de țară, care apar de la o zi la alta, tabăra Pro-Georgescu e tot foarte convinsă, ba chiar îndârjită, cu afirmații de genul ”E lupta sistemului împotriva poporului”. Marea problemă e că suntem două tabere de oameni convinși de opțiunea lor și care nu se intersectează nicicum, nici măcar prin dialog. Iar pro-georgeștii nici nu vor să știe de tot ce iese la iveală despre el, au o încredere oarbă în acest personaj, care li se pare mesianic. Singura șansă pentru ca România să-și păstreze valorile democratice, pro-europene și pro-atlantice e ca un număr semnificativ dintre cei nehotărâți să iasă la vot. Să iasă din letargie. Mai mult ca oricând, votul fiecăruia contează.

1 Comment

1 Comments

  1. Catalin

    6 decembrie 2024 at 8:50

    mare om, mare caracter, chiar era necesara indrumarea lui.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo