Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

STOP! – Toleranţă zero faţă de comercializarea produselor cu tutun şi a ţigărilor electronice către minori

Publicat cu

pe

În parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), British American Tobacco (BAT) demarează în această lună campania anuală „Alege Asumat un Comportament Comercial Curat”.

Potrivit unui comunicat emis luni de către producătorul de țigarete și transmis AGERPRES, această inițiativă își propune să informeze și să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța respectării legislației pentru prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun și nicotină. Anul acesta, legislația în domeniu a suferit modificări semnificative, concepute pentru a reduce riscul accesului minorilor la astfel de produse. Printre aceste modificări se numără extinderea interdicției de comercializare către minori a țigaretelor electronice, indiferent dacă acestea conțin sau nu nicotină, și interdicția de a comercializa produsele din tutun și nicotină prin automate.

Inițiativa BAT, care își propune să promoveze modificările legislative și să sublinieze importanța toleranței zero față de vânzarea produselor cu nicotină către minori, se desfășoară la nivel național în aproximativ 32.000 de magazine partenere, precum și în zonele publice dedicate afișajului stradal din centrul Bucureștiului.

Ileana Dumitru, director Relații Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT, a declarat: „BAT investește constant în campanii care promovează standarde și principii comerciale responsabile, atât în cadrul propriilor activități, cât și în colaborarea cu partenerii comerciali. Considerăm că o legislație menită să reducă la minim riscul accesului minorilor la toate categoriile de produse din tutun și nicotină, precum și la țigările electronice cu și fără nicotină, reprezintă un semn de normalitate și responsabilitate. BAT se angajează să continue să deruleze programe de informare în acest sens, și ne dorim să avem sprijinul tuturor autorităților competente în domeniu pentru a asigura implementarea și respectarea riguroasă a acestor reglementări.”

România se numără printre primele țări din Uniunea Europeană care implementează o interdicție asupra vânzării către minori a tuturor formelor de produse care conțin tutun și nicotină, inclusiv a țigaretelor electronice fără nicotină.

BAT a desfășurat în mod constant, în ultimii ani, programe de informare a comercianților și consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar și la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Începând din 2019, ANPC s-a alăturat campaniei BAT și pune la dispoziția consumatorilor numărul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza încălcarea legii.

Sebastian Hotca, vicepreședinte ANPC, a afirmat: „În calitate de vicepreședinte ANPC, sunt bucuros să ne alăturăm, și în 2024, acestei campanii care își propune să informeze publicul cu privire la reglementările legale referitoare la comercializarea produselor din tutun și nicotină exclusiv către persoane adulte. Ne angajăm să monitorizăm respectarea legilor și încurajăm pe oricine identifică încălcări ale acestora să le semnaleze, la numărul de telefon pus la dispoziție de către ANPC.”

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo