Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

STRATEGIE – Cătălin Cherecheș, o nouă tentativă de tergiversare a extrădării în România

Publicat cu

pe

Fostul edil Cătălin Cherecheș a recurs recent la o nouă strategie pentru a împiedica extrădarea sa în România. Surse judiciare afirmă că acesta a depus un memoriu la Parchetul  General din Munchen prin care acuză faptul că judecătoarea din România era incompatibilă când l-a condamnat la închisoare. Cătălin Cherecheș a depus și documente anexa la acest memoriu, astfel că judecarea extrădării va fi amânată cel puțin pentru două săptămâni.

„Un argument similar a fost folosit de Cătălin Cherecheș, în 19 noiembrie, pe când era încă primar în Baia Mare, când încerca, cu câteva zile înainte de termenul de pronunțare a condamnării, să strămute dosarul la o altă instanță egală în grad, după cum arătau documentele apărării, consultate de Gândul. Atunci era a doua tentativă, după cea din septembrie de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a edilului-șef din Maramureș de a muta procesul de la Curtea de Apel Cluj, unde din completul format pentru a da o soluție în dosarul său face parte și judecătoarea a cărei mamă ar fi negociat cu soacra lui Cherecheș, a colaborat la flagrant și a fost martor și denunțător în cazul dosarului de corupție.

Cătălin Cherecheș încearcă a doua oară să schimbe completul de judecată de la Cluj, după ce soacra acestuia „a picat” în flagrantul realizat de Direcția Națională Anticorupție și este acuzată de cumpărare de influență și dare de mită. Totul se întâmpla cu doar câteva zile înainte de termenul stabilit pentru pronunțarea, din 24 noiembrie, în dosarul aflat în apel al primarului care a primit o condamnare la fond 5 ani cu executare, aceasta urmând să fie decisă inclusiv de judecătoarea care a denunțat fapta soacrei lui Cherecheș, conform datelor din dosar”, scrie gandul.ro.

Apărarea voia să mute instanța și pentru că judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan a rămas în complet după ce, în 9 noiembrie, colegii acesteia i-au respins cererea de abținere. Cătălin Cherecheș a încercat mutarea dosarului și printr-o acțiune înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în 26 septembrie, acțiune respinsă, cu majoritate, ca nefondată, de judecătorii supremi.

 

 

 

Actualitate

YHP Logo