Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

TENIS – Băimăreanca Sara Sitar continuă să obțină performanțe la turnee internaționale

Publicat cu

pe

Sara Nicole Sitar a câștigat în ultimul weekend Junior Next Gen (categoria U12), turneu desfășurat la Sassuoloo Italia

Anterior Sara Nicole Sitar, jucătoare legitimată la CS Sport Club Călin Baia Mare, a jucat finala la proba de dublu la Tennis Europe Focus/Robey Open 2023 Rotterdam (Olanda), la categoria U12, cu partenera ei de Ana Stratulat, pe care au pierdut-o în setul decisiv. Potrivit informațiilor oferite de Federația Română de Tenis, cele două au întâlnit perechea formată din jucătoarea finlandeză Sonia Sirenius și belgianca Ella Van Gestel, în fața cărora au cedat cu scorul de 4-6, 6-3, 8-10.

De asemenea, și în proba de simplu, Sara a avut un parcurs reușit, jucând două meciuri în calificări, câștigându-le categoric și a intrat pe tabloul principal. În primul meci din calificări a întâlnit-o pe Romy Gattlen, din Elveția, în fața căreia a cedat un singur game: 6-0, 6-1, iar în al doilea tur a trecut de Aisha Kurbalbay, din Kazastan, cu scorul de 7-5, 6-3. Apoi a intrat într-o grupă unde a câștigat două meciuri cu jucătoare din Kazastan și Olanda, iar meciul care stabilea câștigătoarea grupei și intrarea pe tabloul de play-of, a cedat după ce a avut 5 mingi de meci, cu scorul de 3-6, 6-1, 13-15, în fața olandezei Cara Nițescu, jucătoarea nr. 1 în țara sa, care a intrat în play-of și a ajuns până în finală.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo