Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

TOT MAI DES – Pompierii maramureșeni, în luptă cu incendiile de vegetație

Publicat cu

pe

În ultima perioadă, pompierii maramureșeni au intervenit pentru lichidarea a tot mai multe incendii de vegetație uscată. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a șase incedii de vegetație uscată. În urma acestora au ars circa 20 de hectare de vegetație și 9 baloți de fân.

„Folosirea focului deschis pe terenurile agricole, fără respectarea și luarea măsurilor pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, este o acțiune periculoasă atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător. Pe această cale, specialiștii Inspecției de Prevenire le reamintesc cetățenilor măsurile de prevenire care trebuie respectate pe timpul lucrului cu focul deschis:
• nu utilizți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
• nu utilizați focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
• arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
• cetăţenii se vor interesa la primărie, în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate, în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
• arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă;
• asigurați supravegherea permanentă a arderii şi stingeți jarul după încetarea acesteia.
• Totodată, pompierii le reamintesc cetățenilor că în conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei”, informează reprezentanții ISU Maramureș.

Actualitate

YHP Logo