Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

TRAGEDII – Pedepse mai aspre pentru conducere fără permis

Publicat cu

pe

Accidentul tragic din Parcul Pantelimon din București, când, un tânăr de 17 ani, care nu deținea permis de conducere, a lovit mortal un copil de 9 ani, Bogdan-Andrei și a rănit-o grav pe sora acestuia, Maria, în varsta de 7 ani, care a rămas mutilată pe viață, face ca autoritățile să se gândească la o înăsprire a pedepselor pentru conducere fără permis.

În fapt este vorba despre o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, fiind propusă o agravare a sancțiunilor în functie de gravitatea faptei și a consecințelor acesteia: „Conducerea unui vehicul fara permis este deja considerata o infractiune grava in Codul Penal, dar noua propunere legislativă vine cu sanctiuni mult mai dure. Astfel, pentru persoanele identificate la volan fara permis, pedeapsa propusă este de la 3 ani la 7 ani de închisoare.  Dacă persoana care conduce fără permis este implicată într-un accident de circulatie, gravitatea faptei creste considerabil”.

„În acest caz, se propune o pedeapsă cuprinsă între 4 ani și 8 ani de închisoare. Cel mai grav scenariu este cel în care un accident produs de o persoană fără permis se soldează cu decesul victimei. În astfel de situații, se propune o pedeapsă extrem de severă, cuprinsă între 5 ani și 10 ani de închisoare. Această sancțiune este justificată de gravitatea extremă a faptei și de impactul devastator asupra familiei victimei si asupra comunitatii. Modificarile propuse în legislatia rutieră vin într-un moment în care se constată o creștere alarmantă a numărului de accidente grave provocate de persoane fără permis. Prin înăsprirea pedepselor, autoritățile speră să descurajeze acest comportament periculos și să
reducă semnificativ numărul tragediilor de pe drumurile din România”, arată inițiatorii proiectului de lege.

Pe lângă propunerea de inăsprire a pedepselor pentru cei care conduc fara permis, se dorește înăsprirea pedepselor și pentru persoanele
care incredinteaza vehicule acestora: „Noile modificari legislative introduc sanctiuni severe pentru cei care, prin neglijenta sau iresponsabilitate, permit altor persoane sa conduca fara a deține un permis de conducere valabil. Încredintarea vehiculului unei persoane fara permis va fi sancționată cu închisoare între 3 si 7 ani.

Încredintarea vehiculului unei persoane fara permis, in urma caruia s-a produs un accident – pedeapsa intre 4 și 8 ani de inchisoare. Încredintarea vehiculului unei persoane fara permis, in urma caruia s-a produs un accident si s-a soldat cu moartea victimei  – pedeapsa intre 5 si 10 ani de inchisoare)”, se precizează în proiectul depus la Senat.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo