Oamenii traiesc mai mult ca oricand, iar aceasta tendinta de crestere a sperantei de viata nu pare sa incetineasca, spun oamenii de stiinta.
„La nivel global, speranta de viata a crescut de la 64 de ani, cat era in 1990, la 70 de ani in 2011. Este o schimbare dramatica. In medie, reprezinta o crestere a sperantei de viata cu 8 ore pe zi in ultimii 20 de ani”, a declarat Colin Mathers, de la Organizatia Mondiala a Sanatatii.
La nivel mondial, speranta de viata la nastere era de 72 de ani la femei si 68 de ani la barbati, in 2011. Un barbat in varsta de 60 de ani se poate astepta sa mai traiasca inca 19 ani, in timp ce o femeie de aceeasi varsta se poate astepta sa mai traiasca inca 21 de ani, cu 2 ani mai mult ca in 1990.
In mare, aceasta crestere se datoreaza unei scaderi rapide a mortalitatii infantile in ultimii 10 ani, dar si unor imbunatatiri inregistrate in China si India, acolo unde media sperantei de viata la nastere a crescut cu 7 ani din 1990.
In schimb, speranta de viata a scazut in Coreea de Nord, Africa de Sud, Lesotho, Zimbabwe si Libia. In restul lumii, nivelul sperantei de viata la nastere fie a inregistrat cresteri, fie a stagnat.
Chiar si tarile in care populatia traieste mult au reusit sa lungeasca speranta de viata cu cativa ani, lucru care sugereaza ca oamenii nu au atins inca limita naturala a varstei.
„In 1990, un individ in varsta de 60 de ani (din tarile cu venituri ridicate) avea o speranta de viata de 21 de ani, in timp ce in 2011, aceasta a ajuns la 24 de ani. Cred ca foarte putini oameni au prezis acest lucru in 1990. Asadar nu exista dovezi reale care sa demonstreze ca aceasta crestere nu va continua”, a declarat Ties Boerma, director de statistica medicala.
Mathers sustine ca cercetari anterioare au indicat ca speranta de viata a crescut cu 2-2,5 ani pe deceniu in tarile dezvoltate, in secolul XX. Ca urmare a acestui lucru, oamenii de stiinta dezbat daca aceste cresteri vor continua sau daca ele sunt pe punctul de a se opri.
Ultimele statistici indica faptul ca tarile aflate in topul statelor cu cea mai ridicata speranta de viata, precum japonia, Australi si Elvetia, continua sa inregistreze imbunatatiri.
„Probabil ca in cele din urma se va inregistra o incetinire, dar asta doar terapia genetica si tot restul descoperirilor revolutionare nu vor interveni. Si incalzirea globala sau confientele ar putea provoca schimbari. Unii oameni sustin ca rata crescuta a obezitatii va avea un impact asupra sperantei de viata, insa pana acum nu s-a constatat acest lucru”, a declarat Mathers.
Sursa: Reuters