Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

TROFEUL BAIA MARE – Jerome France rămâne „regele” Gutâiului. Mihai Leu s-a impus la categoria I

Publicat cu

pe

Pilotul francez s-a abonat la victorii, dominând categoric ediția din acest an a Trofeului Baia Mare pentru a-și adjudeca a doua victorie din acest sezon al Trofeului Național Masters de viteză în coastă, preluând astfel și șefia categoriei II.
 După ce în prima zi a stabilit un nou record și le-a oferit o lecție de pilotaj tuturor celor prezenți pe Gutâi: atât spectatorilor cât și celorlalți sportivi, Jerome France a luat-o de unde-a lăsat-o, câștigând rând pe rând toate cele 4 manșe ale zilei decisive – adică, inclusiv pe cele două de concurs.
 Nu doar atât, pilotul francez și-a doborât și propriul record – bifând pentru al doilea sezon consecutiv titlul de „King of the Hill” acordat pilotului cu cel mai rapid timp – 2:45,781. Astfel, experimentatul pilot preia conducerea TNMVC după jumătatea sezonului și devine prim-favorit la supremația categoriei sale
 Iar dacă reușita dominantă a lui France nu mai reprezintă o surpriză, ceea ce s-a consumat în cadrul categoriei I în cele două zile de competiție de la Trofeul Baia Mare – proiect organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, rămâne o surpriză atât pentru protagonistul principal cât și pentru fanii sportului cu motor. La numai a treia prezență cu modelul Audi R8 GT3 LMS, hunedoreanul Mihai Leu și-a învins adversarii cu un timp cumulat de 06:12,432 preluând astfel și șefia provizorie a categoriei I.
„Închei fericit Trofeul Baia Mare. Se pare că încă mă pot autodepăși chiar dacă anii trec. Azi am stabilit noul record de timp la turisme pe acest traseu, am obținut victoria la Categoria I și am urcat pe primul loc în clasament în campionatul Masters după primele trei etape. Vă mulțumesc pentru susținere”, a declarat Mihai Leu (foto).

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo