Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

UE – Franţa avertizează că procesul de aderare a Ucrainei la UE va dura 15 sau 20 de ani

Publicat cu

pe

Procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană va dura “fără îndoială 15 sau 20 de ani”, a afirmat, duminică, ministrul delegat francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, potrivit Le Figaro.

“Trebuie să fim sinceri. Minţim dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani. Nu este adevărat. Fără îndoială va dura 15 sau 20 de ani, o perioadă lungă”, a spus Beaune la un post de radio.

“Nu vreau să le vindem ucrainenilor iluzii sau minciuni. Dacă le spunem: ‘Bun venit în UE’, însă nu aţi citit nota din josul pagini, din contract, ‘în 15 ani’, cred că pregătim decepţii pentru o întreagă generaţie de ucraineni”, a adăugat oficialul francez.

Ucraina a finalizat în aprilie completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Ucrainenii au precizat atunci că se aşteaptă să dobândească statutul de ţară candidată la aderarea la UE în luna iunie, în timpul unei reuniuni programate a Consiliului European.

Consiliul European urmează să se reunească pe 23-24 iunie, potrivit programului Consiliului de pe site-ul său.

Actualitate

YHP Logo