ACTUALITATE
Un elev va putea solicita să își vadă lucrarea înainte de a depune contestație împotriva notei primite
Publicat cu
3 luni in urmape
De
Hojda DragosMinisterul Educației aduce în discuție o serie de schimbări care se vor produce de anul viitor la examenul de Bacalaureat. Facem referire la ORDINUL 6.481 din 30 august 2024 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2025, publicat deja în Monitorul Oficial. Avem o serie de noutăți legate de BAC 2025.
„În vederea asigurării desfășurării corecte a examenului național de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen și comisiile de bacalaureat județene verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care la verificarea prin sondaj se constată nereguli, fraude, tentative de fraudă sau în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude, tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen menționate.
Dacă în urma verificărilor menționate se constată existența unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaților din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunță comisia de bacalaureat județeană, care propune eventualele măsuri de sancționare și informează Comisia Națională de Bacalaureat.
Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate mai sus în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.
Se interzice candidaților la examenul național de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, se arată în Ordinul amintit.
Apoi, „Rezultatele examenului național de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani”. Înscrierea candidaților la probele A, B, C și D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025 ar urma să se realizeze în perioada 16-20 decembrie 2024, conform prevederilor legale în vigoare.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A – în perioada 27-29 ianuarie 2025. Urmează în perioada 29-31 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, 3-5 februarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, 5-7 februarie 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D.
Dragoș HOJDA
Similar
Strat de zăpadă de 30 cm în Maramureș. Ultimele noutăți
Reguli noi privind avocații și ONG-urile. Ce a decis Guvernul
PROBELE DE COMPETENȚE – Încep înscrierile pentru Bacalaureatul 2025
Noutăți pentru taximetriști. Ce trebuie să facă de acum
REGULI NOI – Cum se va face încadrarea în grad de handicap
Cumpărarea de vechime pentru pensie. Ce trebuie să știi
Profesorul care și-a imprimat acasă 3D propriul Lamborghini Aventador funcționabil
Cât costă asigurarea RCA în 2025? Ce trebuie să știi
CUPA MINERUL – Rezultatele și marcatorii din ziua 2. Programul de azi, 29 decembrie
Ce drepturi ai dacă mergi la patinoar. La ce trebuie să fii atent
Rona de Sus – O șoferiță s-a lovit cu mașina de capătul unui podeț
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber