Un număr de 421.878 persoane beneficiau, în luna mai, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 167.729. Indemnizaţia medie era de 1.377 lei.
Un număr de 20.784 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 851 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.262 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 784 lei.
În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau de 53.217, suma medie plătită fiind de 75 de lei.
Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.931 lei, aceştia primind o sumă medie de 1.902 lei.
De asemenea, în mai mai erau înregistraţi 575 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.794 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.680 lei, şi 85.586 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 112 lei, precizează economedia.ro.