Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

VA FI GATA ÎN DOI ANI – Contract semnat pentru realizarea podului peste Tisa

Publicat cu

pe

Astăzi, a fost semnat contractul pentru realizarea Podului peste Tisa, de către președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, și reprezentantul asocierii TEHNODOMUS S.R.L. și COSTIN ȘI VLAD BIROU DE PROIECTARE SRL, câștigătorul licitației pentru proiectarea și executarea acestui obiectiv de investiții important pentru județul Maramureș și pentru România.

,,Este un moment istoric pentru Maramureș, pentru că transformăm în certitudine cel mai mare proiect pentru județul nostru din ultimii 32 de ani. Astăzi, scriem istorie pentru Maramureș și punem bazele dezvoltării județului pe termen mediu și lung. Este primul proiect strategic pe care îl semnez pentru Maramureș în acest mandat și vă asigur că vor urma și celelalte, deoarece avem șase parteneriate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se vor transforma în proiecte concrete ca și acesta. Este semnalul că proiectele la care lucrăm vor deveni realitate într-un termen rezonabil.,, a declarat președintele Ionel Bogdan, după semnarea contractului.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a mulțumit premierului Nicolae Ciucă, ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, conducerii CNAIR, consilierilor județeni și aparatului tehnic din cadrul CJ pentru susținerea acestui proiect și pentru efortul depus pentru concretizarea lui.

Prezent la evenimentul semnării contractului, ministrul Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Nicolae Ciucă, a declarat că prezența sa ,,confirmă susținerea Guvernului pentru acest proiect și pentru celelalte proiecte de dezvoltare a Maramureșului. Acest proiect este un model de succes al colaborării Consiliului Județean cu CNAIR și dorim să replicăm acest model de succes pentru a crește absorbția fondurilor europene. Felicitări tuturor, succes la implementarea proiectului și vă asigur că rămânem aproape de proiectele de dezvoltare ale Maramureșului!,,
De asemenea, șeful Departamentului Obținere Finanțări din cadrul CNAIR, Cristina Amărăzeanu, a declarat că acest proiect este un exemplu de bune practici între administrația județeană și CNAIR pentru derularea proiectelor de infrastructură din fonduri europene. ,,Este un proiect transfrontalier, o cale de comunicare modernă, a cărui implementare o vom monitoriza pentru ca peste doi ani să sărbătorim împreună finalizarea acestui proiect,, a precizat reprezentantul CNAIR.
La evenimentul desfășurat la sediul Consiliului Județean au fost prezenți actualul prefect al județului, Rudolf Stauder, și fostul prefect Anton Rohian, cel care a inițiat în 2013 primele discuții pentru realizarea acestui proiect strategic pentru Maramureș. Cei doi au felicitat conducerea Consiliului Județean Maramureș pentru concretizarea unui proiect important pentru dezvoltarea județului și a României.
Semnarea contractului pentru realizarea Podului peste Tisa vine la o zi după ce în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean a fost aprobată și rectificarea bugetului, prin introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a obiectivului ”Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației” cu suma de 147,9 milioane de lei, conform subvențiilor aprobate de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Transporturilor.

„Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, durata de implementare prevăzută fiind de 24 de luni. Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri. Proiectul prevede și realizarea a 1,2 kilometri de drum nou, construcția a 5 poduri de desecare, o intersecție de tip girație și un punct de frontieră cu parcare.
Acest obiectiv de investiții are o importanță strategică pentru Maramureș și România, deoarece va contribui la dezvoltarea economică a județului și la intensificarea schimburilor comerciale internaționale”, informează reprezentanții CJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo