Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

VAMA PETEA – Șofer maramureșean oprit de polițiștii de frontieră în momentul în care se pregătea să iasă din țară

Publicat cu

pe

Ieri, 28 ianuarie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, domiciliat în județul Maramureș.
„Acesta conducea un autoturism marca Ford înmatriculat în România, iar la solicitarea colegilor a prezentat și un permis de conducere. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că dreptul de a conduce al cetățeanului român este suspendat în perioada 20.11.2022 – 19.03.2023”, transmit reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.
Drept urmare, polițiștii de frontieră i-au reținut permisul de conducere, iar în continuare efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Actualitate

YHP Logo