Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Vânătoare de urși în România. Deja au apărut ofertele de nerefuzat

Publicat cu

pe

Sezonul de vânătoare la urs începe luna viitoare. Deja avem zeci de siteuri care oferă pachete turistice pentru cei care vor trofee de urs. Avem deja „safari cu urși” pe Transfăgărășan, iar lumea scoate bani frumoși din asta, adică agențiile de turism.

Legea vânătorii a fost schimbată și acum se permite împușcarea a aproape 500 de urși. Pachetele turistice încep de la 1200 de euro și pot ajunge și la 10.000 de euro. În România sunt undeva la 8000 de urși, dublu față de câți ar trebui să fie. Din fericire în Maramureș efectivul este unul optim, potrivit celor de la Administrația Parcul Național Munții Rodnei, care acoperă județele Maramureș, Bistrița Năsăud.

„Vânătoarea are rolul ei în managementul unor specii, însă de la vânarea exemplarelor problemă ce sunt agresive, bolnave și până la vânarea celor mai viguroase exemplare ce contribuie la vitalizarea generațiilor următoare, e un pas mare și ilogic de a fi pus în legalitate. Nu sunt în asentimentul iubitorilor de sânge și carne de urs sau trofee în panoplii și nu cred ca această vânătoare la trofeu va rezolva problema atacurilor de urs. Din cele peste 150 stâne de oi din Munții Rodnei, în ultimii 20 ani nu sunt înregistrate incidente cu mortalitate în rândul celor care muncesc la stâne, deci există o comuniune între om și carnivore mari. Consider ca putem găsi soluții la problema acestor incidente soldate cu atacuri, să nu abandonăm deșeuri menajere în natură, să nu forțăm nota și să ne apropiem de ursii cu comportament denaturat, să utilizăm garduri electrice pentru adăpostirea peste noapte a animalelor domestice și a stupinelor etc.”, arată Claudiu Iușan, biologul Parcului Național Munții Rodnei.

Braconaj la urs în Rodnei nu se știe să fie. Avem în schimb braconaj la capra neagră.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo