Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

VIDEO – PNL Maramureș a depus candidaturile pentru Parlamentul României: ”Știm ce avem de făcut”

Publicat cu

pe

Candidații PNL Maramureș pentru Camera Deputaților și Senatul României au depus duminică, 13 octombrie, candidaturile la Biroul Electoral Județean. Totodată au fost depuse și cele peste 30.000 de semnături adunate de liberali în Maramureș.

”Am depus listele pentru Camera Deputaților și pentru Senatul României. Este un moment important pentru România, pentru că în această perioadă se depun listele de candidați pentru Parlametul României, dar tot în această perioadă avem și alegerile prezidențiale. De aceea, cred că e foarte important ca toți cei care ați semnat pe listele PNL sau pe alte liste de partid să ieșiți la vot.

Pentru PNL Maramureș au semnat peste 30.000 de maramureșeni. Le mulțumesc tuturor celor care au semnat pe listele PNL, le mulțumesc celor care s-au implicat în această perioadă. Am încredere în maramureșeni, în înțelepciunea maramureșenilor, că vor ști să aleagă pentru familie, pentru comunitate și pentru țară”, a declarat Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș și candidat la Camera Deputaților.

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, care candidează pentru un nou mandat în Senatul României, spune că cei mai buni parlamentari din Maramureș au fost cei din echipa PNL.

”În primul rând vreau să vă spun că astăzi este un moment extrem de important pentru democrație și pentru PNL. Aceste liste sunt extrem de importante, în condițiile în care sunt candidați bine pregătiți profesional, candidați care pot reprezenta Maramureșul în Parlament.

Doar cu un Parlament serios și democratic vom avea o țară prosperă, vom avea o țară în care tradițiile vor fi respectate și o țară în care familia va fi pe primul loc. Cei mai buni parlamentari din Maramureș au fost cei din echipa liberală, cele mai multe proiecte, cele mai importante proiecte au fost susținute de către liberali și acest lucru va continua. Știm ce avem de făcut, știm ce avem de transmis mai departe”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Vlad HERMAN

Actualitate

YHP Logo