Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

VIOLENȚĂ – Faptele de violență domestică au crescut în România cu 6,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut

Publicat cu

pe

Numărul infracțiunilor de violență domestică înregistrate la nivel național în primele două luni ale acestui an a înregistrat o creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului 2023, conform unui comunicat de presă emis duminică de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

În primele două luni ale acestui an, polițiștii au emis 1.912 ordine de protecție provizorii, dintre care 760 au fost transformate ulterior în ordine de protecție de către instanțele de judecată. De asemenea, în aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 19.077 de cazuri de violență domestică, dintre care 9.570 în zonele urbane și 9.507 în cele rurale. La nivel național, numărul infracțiunilor de violență domestică în primele două luni ale anului 2024 a crescut cu 6,3% față de aceeași perioadă din 2023, de la 8.719 la 9.272 de fapte. Această creștere indică atât amploarea fenomenului, cât și faptul că victimele violenței domestice au încredere tot mai mare în Poliția Română.

În conformitate cu informațiile furnizate, s-au înregistrat creșteri în comparație cu aceeași perioadă din 2023 pentru infracțiuni precum loviri sau alte acte de violență (de la 5.309 la 5.516 fapte) și amenințare (de la 992 la 1.194 de fapte).

Cele mai multe infracțiuni sunt reprezentate de „loviri sau alte acte de violență” – 60% (5.516 fapte) și „amenințare” – 13% (1.194 de fapte), acestea două reprezentând împreună 73% din totalul infracțiunilor.

În ceea ce privește locul săvârșirii, 5.122 de infracțiuni au avut loc în zonele urbane, 4.147 în cele rurale, 7.632 la domiciliu și 1.640 în spațiul public.

Actualitate

YHP Logo