Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

VOLEI – Știința Explorări a dat lovitura la Zalău!

Publicat cu

pe

Știința Explorări a produs prima surpriză a noului campionat, învingând în deplasare pe SCM Zalău, la capătul unui joc care a durat peste două ore și jumătate. Victoria este dedicată memoriei fostului antrenor secund, Sorin Pop!

Băimărenii au condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, dar meciul a ajuns în decisiv, setul 5 fiind cu adevărat palpitant. Gazdele au condus cu 6-1 și 8-3 și totul părea pierdut, dar oaspeții au egalat la 9. Mai mult, Știința Explorări a avut avantaj de trei puncte (10-13), însă zălăuanii au egalat (13-13). Într-un final incendiar, băimărenii au câștigat setul în prelungiri (15-17).

SCM Zalău – Știința Explorări Baia Mare 2-3 (19-25, 25-22, 22-25, 25-19, 15-17)

SCM Zalău: Bartha, Simoes, Suarez, Ramirez Pita, B. Cuk, Cveticanin, Mărieș (libero). Au mai jucat: Gillis, Bratu, Buzdugan. Antrenori Cristian Ihoff, Marius Lazăr.

Explorări: Cheagă, Medina, Tarța, David, Szabo, Chirino, Crișan (libero). Au mai jucat: Breban, Tănase. Antrenori: Marius Botea, Gheorghe Socaciu, Ciprian Neamț.

Au arbitrat: Cristian Cristea și Robert Toader (București).

Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo