Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ZI IMPORTANTĂ PENTRU ITALIA – Primarul Sighetului a participat la o conferință online

Publicat cu

pe

Pe 25 aprilie, zi în care Italia a sărbătorite Ziua Eliberării de sub ocupația nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război mondial, Vasile Moldovan, primarul Sighetului, a răspuns invitației de a participa alături de oficialități italiene și reprezentanți ai zonelor de frontieră cu Ucraina la o conferință on-line organizată și proiectată în centrul orașului italian Bolzano.

„A fost o întâlnire interesantă, extrem de emoționantă și profundă în care noi reprezentanții orașelor de frontieră cu Ucraina, am relatat felul în care gestionăm fluxul de refugiați dar și temerile pe care le avem ținând cont de faptul că ne afăm atât de aproape de zonele de conflict. Toți cei prezenți am căzut de acord asupra faptului că astăzi mai mult ca oricând suntem chemați să accentuăm pacea și înțelegerea între națiunile Europei, ca un bun comun al tuturor.
În final am transmis poporului Italian de care ne leagă o lungă și profundă prietenie, multă fericire și deplină prosperitate”, a declarat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Actualitate

YHP Logo