Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

CRISTIAN NICULESCU ȚÂGÂRLAȘ (senator PNL) – Proiecte legislative care oferă soluții pentru criza energetică

Publicat cu

pe

Agenda ședinței de plen de astăzi a Parlamentului României a vizat un număr mare de proiecte legislative, printre care se regăsesc și soluții pentru criza energetică pe care o traversăm.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptată Ordonanța de Urgență 119 care prevede plafonarea prețurilor la energie, prin care se extinde perioada de aplicabilitate până la data de 31 august 2023.

„Alături de colegii mei din Senat, Daniel Fenechiu, Claudia Banu și Nicolae Neagu am inițiat un amendament la OUG 119, care prevede includerea in textul ordonanței a clienților casnici care utilizează aparate sau echipamente medicale necesare unor scheme de tratament, clienților casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârste cuprinse între 18-26 de ani și urmează o formă de învățământ și nu în ultimul rând, operatorii de utilități publice: alimentare cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate, procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ teritoriale printr-un serviciu public inteligent alternativ, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.

Tot astăzi, am adoptat Legea prin care se urmărește implementarea unui cadru general de finanțare a unor Scheme de Eficiență Energetică, în sprijinirea întreprinderilor mari și IMM-urilor și energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, prin finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Criza energetică afectează populația și economiile la nivel global, iar noi avem datoria de a veni cu măsuri concrete în sprijinul cetățenilor și al operatorilor economici, pentru a traversa mai ușor aceasta perioadă dificilă”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL de Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate