Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

CU GÂNDUL LA CALIFICARE – CS Minaur joacă acasă returul cu Partizan Belgrad

Publicat cu

pe

Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 18, CS Minaur va disputa, în compania echipei Partizan Belgrad, manșa a doua din turul III al EHF European Cup. În partida tur, sârbii s-au impus pe teren propriu, cu 30-26. Partida va fi arbitrată de o brigadă de arbitri din Germania, formată din Ramesh Thiyagarajah și Suresh Thiyagarajah. Delegat din partea federației europene va fi ungurul Gergely Vattay.

Calificarea în optimile EHF European Cup este la îndemâna băimărenilor, cu condiția ca băieții antrenați de Alexandru Sabou să elimine greșelile comise în meciul de la Belgrad și să rămână concentrați pe toată durat partidei.

Meciul se vaa desfășura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea sălii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care dețin certificat verde, respectiv: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Masca este obligatorie, iar distanța dintre spectatori trebuie să fie de minimum un metru.

Prețul unui bilet la meciurile din cupele europene a fost stabilit de CL Baia Mare la 50 lei. Biletele de intrare se pot procura în ziua jocului de la casele de bilete ale Sălii Polivalente, cu începere de la ora 16.00. Abonații vor putea intra la meci doar cu bilet de intrare.

foto Ovi Dragomir

Actualitate

YHP Logo