Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

DECIZIE – Solicitarea DNA în cazul Cîţu – aprobată de plen

Publicat cu

pe

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Votul a fost secret cu bile, fiind înregistrate 90 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

Cîţu a susţinut, la dezbaterile din plen, că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru „în conformitate cu legislaţia din România”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.

Actualitate

YHP Logo