Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

EVENIMENT – Înfrățire între Școala Populară de Artă Baia Mare și Școala de Arte Satu Mare

Publicat cu

pe

Executivul Consiliului Județean Maramureș a participat la evenimentul de înfrățire a instituțiilor Școala Populară de Artă Baia Mare și Școala de Arte Satu Mare.

Înfrățirea Școlii Populară de Artă Baia Mare și a Școlii de Arte Satu Mare va consolida colaborarea între cele două instituții, pentru promovarea activităților culturale la nivel interjudețean, precum și realizarea de proiecte cultural-artistice care vor îmbunătăți oferta culturală pentru publicul interesat și pentru artiști.

Doru Alexandru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș: ”Atât în Maramureș, cât și în Satu Mare, avem un patrimoniu cultural bogat, pe care avem obligația de a-l conserva și de a-l transmite mai departe, facilitând accesul la instruire și educație în domeniul artelor tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă.
Am încredere că prin acest parteneriat, activitatea cultural-artistică și rezultatele celor două instituții din Maramureș și din Satu Mare vor fi promovate și recunoscute la un alt nivel și, totodată, am toată convingerea că vor fi organizate programe și proiecte de promovare și conservare a patrimoniului cultural-artistic pe care îl avem și de care suntem mândri.”

La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cristian Valer Beseni, managerul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, precum și managerul interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, Lucian Claudiu Iluț.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo