Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

SISTEM DE OPERARE – Windows 11 va primi un update major pe 26 septembrie

Publicat cu

pe

Microsoft este pe punctul de a lansa unul dintre cele mai importante update-uri pentru Windows 11, un update care va aduce numeroase noutăți și îmbunătățiri. Update-ul Windows 11 23H2 va fi disponibil începând cu 26 septembrie, a anunțat Microsoft în cadrul evenimentului Surface de joi seara.

Acesta include o listă lungă de noutăți, de la integrarea AI-ului din egida Copilot și un File Explorer cu noi facilități, până la îmbunătățirea aplicației Paint, a mixerului audio și, cu mare, mare întârziere, a suportului pentru arhive RAR și 7-zip.

Windows Copilot va integra în Windows 11 funcții de AI, care vor permite utilizatorilor ca, pe lângă întrebările pe care le pot adresa unui chatbot, să realizeze pe bază de comenzi inclusiv configurarea sistemului de operare sau lansarea aplicațiilor. Deloc de neglijat este și upgrade-ul pe care managerul de fișiere File Explorer îl va primi. Acesta va oferi, în sfârșit, suport pentru tab-uri.

Asemănătoare tab-urilor din browser-ele web, acestea vor permite deschiderea mai multor foldere în tab-uri separate, în locul unor ferestre separate. Mixerul audio, funcționalitatea responsabilă de configurarea sunetului din Windows, va primi și el un mult întârziat upgrade, care va simplifica alegerea ieșirii audio și configurarea volumului individual per aplicației.

Aplicația Paint va oferi un mod întunecat de vizualizare și, ulterior, va putea să lucreze cu layere și va permite salvarea nivelului de transparență, ceea ce reprezintă un mare pas înainte pentru programul inclus de mulți ani în Windows. La fel de întârziat, dar binevenit, este și suportul pentru arhive RAR și 7-zip, pe care Microsoft îl aduce cu câteva zeci de ani mai târziu decât era așteptat.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate