Connect with us



ACTUALITATE

AFECTAT DE VÂNT – Radomul radarului Igniș, înlocuit cu unul nou

Publicat cu

pe

Vânturile puternice înregistrate anul trecut au cauzat ruperea unui element al radomului, afectând sistemul de funcționare al radarul hidrometorologic Igniș (județul Maramureș). Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au intervenit în regim de urgență pentru punerea în siguranță a echipamentelor radarului. Denumit și “casa radarului”, radomul asigură protecția echipamentelor electronice și mecanice ale radarului.

„Noul radom a fost transportat pe vârful Igniș, la altitudinea de 1.307 metri, împreună cu echipamentele și materialele necesare pentru efectuarea lucrării de înlocuire a celui defect.
În prezent, o echipă de specialiști montează radomul, urmând ca la începutul lunii iulie, radarul să fie repus în funcțiune.
Radarul de pe vârful Igniș este parte integrantă a proiectului Flood Prevention in the Upstream Tisa River Basin – Prevenirea inundațiilor în Bazinul Superior al râului Tisa”, informează reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș.

Rolul radarului este de a asigura creșterea gradului de apărare a populației prin diminuarea timpului de anticipare a viiturilor și a fenomenelor meteorologice din bazinele hidrografice superioare ale Prutului și Tisei.
Datele furnizate de radarul hidrometeorologic Igniș sunt utilizate în elaborarea prognozelor hidrologice și meteorologice.

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

1 Comments

  1. Pingback: Știri din Maramureș 22 iunie 2022 - cotosra.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate