Connect with us
Descarcă aplicația

NEWS

AMENZI – Vaccinarea anti-COVID este obligatorie de azi pentru grecii în vârstă de peste 60 de ani

Publicat cu

pe

Grecia aplică începând de luni amenzi pentru persoanele de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19.

Noile reglementări impun ca orice persoană care depăşeşte acest prag de vârstă să plătească o taxă lunară de 100 de euro dacă a ales să nu se vaccineze, relatează DPA.

Reglementarea a fost anunţată în luna noiembrie.

Autorităţile sanitare vor transmite numele cetăţenilor nevaccinaţi autorităţilor financiare pentru a putea fi aplicate amenzi. Sumele colectate vor fi folosite pentru a sprijini spitalele din Grecia.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că există o modalitate simplă de a evita această taxă.

„Vă vaccinaţi şi nu plătiţi nicio amendă”, a declarat el pentru postul de televiziune ANT1 într-un interviu acordat săptămâna trecută.

Guvernul consideră deja că măsura este un succes. De la anunţarea sancţiunilor, cu şase săptămâni în urmă, circa 217.000 de persoane cu vârsta peste 60 de ani s-au vaccinat, rata de vaccinare în rândul acestei grupe de vârstă ajungând la 90%.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate