Connect with us



SPORT

ÎNCĂ O ÎNCERCARE – Postul de director al clubului Minaur Baia Mare, scos din nou la concurs

Publicat cu

pe

Primăria Baia Mare anunță reluarea concursului pentru ocuparea postului de director al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, după o primă încercare ratată.

Asta după ce recent niciunul din cei trei candidați nu a fost declarat câștigător de comisia de concurs.

Iată condiţiile specifice pentru noul concurs:

a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în: Profil sportiv, Științe juridice sau Științe economice;
b) minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor sau într-o activitate sportivă.
c) minimum 3 ani vechime în funcții de conducere.

Concursul va consta în următoarele etape:
a) Selecția dosarelor de înscriere
b) Proba scrisă
c) Interviul

Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări cu subiecte stabilite pe baza bibliografiei și tematicii de concurs și se va susține în data de 16.05.2024 la sediul Municipului Baia Mare. Candidații sunt admiși la această probă dacă obțin minimum 70 de puncte din 100.

Proba de intreviu se va susține într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. În cadrul probei de interviu, candidații vor susține un proiect de management elaborat pentru clubul sportiv și se vor testa abilitățile, aptitudinile și motivația acestora. Punctajul interviului va fi compus din 60% conținutul și prezentarea proiectului de management și 40 % răspunsurile formulate la întrebările comisiei. Candidații sunt admiși la această probă dacă obțin minimum 70 de puncte din 100.

Punctajul final se stabilește ca medie a punctajelor obținute la cele două probe.

Dosarele de concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv de la data de 18.04.2024 până în data de 07.05.2024, ora 16:00 inclusiv, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, Serviciul Resurse Umane, Guvernanță Corporativă.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate