Connect with us

TEHNOLOGIE

TEHNOLOGIE – Apple vrea să simplifice comanda vocală pentru asistentul Siri

Publicat cu

pe

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, utilizatorii vor putea declanşa asistentul virtual de pe dispozitivele Apple spunând doar „Siri”, în loc de „Hey, Siri”.

Conform surselor citate de Bloomberg, Apple lucrează la simplificarea comenzii vocale pentru asistentul Siri, care, în prezent, este invocat spunând două cuvinte: „Hey, Siri”.

Asistentul va putea fi invocat spunând doar Siri, ceea ce va fi un pic mai convenabil pentru utilizatori.

Deşi pare o modificare simplă, în spatele acesteia stau numeroase modificări de cod şi un lung proces de antrenare a sistemului bazat pe inteligenţă artificială.

Din această cauză, conform aceloraşi surse, comanda cu un singur cuvânt va fi implementată cel mai devreme anul viitor, dacă nu chiar în 2024.

Apple este în urma unora dintre competitori la acest capitol şi are nevoie să recupereze terenul pierdut. Alexa, asistentul celor de la Amazon, ştie deja să răspundă la „Alexa”.

Totodată, producătorul iPhone-ului lucrează la îmbunătăţirea funcţionalităţii Siri, printr-o mai bună integrare cu aplicaţiile terţe şi un grad mai mare de înţelegere a comenzilor vorbite.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate