Connect with us



SANATATE

SĂNĂTATE – Vaccinul anti HPV – unul dintre cele mai rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse

Publicat cu

pe

Vaccinul anti HPV este unul dintre cele mai bune, rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la un eveniment prilejuit de lansarea acţiunii de vaccinare HPV.

El a amintit că în România vaccinarea anti HPV a fost un mare eşec, mortalitatea din ţara noastră cauzată de cancerul de col uterin fiind încă foarte ridicată – circa 1.700 de femei în fiecare an pierzând lupta cu această boală.

„Începând cu anul 2008 în România s-a introdus vaccinarea anti HPV şi care la acea dată a fost un mare eşec. (…) Doar 2,6 % din fetele eligibile au fost vaccinate complet, cu trei doze de vaccin. Statul român a făcut atunci un efort important – s-au achiziţionat 330.000 de doze de vaccin. (…) Până la urmă campania a eşuat şi a trebuit să lucrăm foarte serios la înlăturarea daunelor şi la schimbarea mentalităţii publice. În 2009 a urmat o campanie de informare, care a inclus pentru prima dată şi medicii de familie şi epidemiologii. (…) A urmat o perioadă neagră care a dus la scoaterea acestui vaccin din programul naţional, între 2009 – 2010 şi vreo opt ani nu s-a întâmplat nimic. Singura soluţie pentru părinţi sau pentru femeile aflate la o vârstă când vaccinul este recomandat era să şi-l procure de la farmacie. Nici producătorul nu era foarte interesat în acea perioadă să-l aducă pe piaţă, pentru că nu era un vaccin cu o bună reputaţie”, a explicat ministrul Sănătăţii, la dezbaterea organizată la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că în anul 2018 iniţiativa a fost reluată.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate